(1) In cazul in care constata incalcari ale normelor rutiere, agentul constatator incheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut in anexa nr.1A, care va cuprinde in mod obligatoriu: data, ora si locul unde este incheiat; gradul profesional, numele si prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta contravenientului, numarul si seria actului de identitate sau, in cazul cetatenilor straini, al persoanelor fara cetatenie sau al cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate, seria si numarul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberarii acestuia si statul emitent; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; numarul punctelor-amenda aplicate si valoarea acestora, posibilitatea achitarii, de catre persoana fizica, in termen de cel mult 2 zile lucratoare a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, sanctiunea contraventionala complementara aplicata si/sau masura tehnico-administrativa dispusa; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnatura agentului constatator si unitatea de politie la care se depune plangerea.
(2) In cazul in care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de un martor asistent. In acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal si semnatura martorului.
(3) Atunci cand contravenientul a fost sanctionat cu amenda, odata cu copia procesului-verbal (exemplarul nr.2), acestuia i se va comunica si instiintarea de plata, in care se va face mentiunea cu privire la obligativitatea achitarii amenzii la institutiile abilitate sa o incaseze, potrivit legislatiei in vigoare, in termen de 15 zile de la comunicare, in caz contrar urmand sa se procedeze la executarea silita.
(4) In situatia in care contravenientul este persoana juridica, in procesul-verbal se fac mentiuni cu privire la denumirea, sediul, codul unic de inregistrare ale acesteia, precum si numele, prenumele, numarul si seria actului de identitate, codul numeric personal si domiciliul ori resedinta persoanei care o reprezinta.
(5) In momentul incheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile trebuie consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica „Alte mentiuni”, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.
(6) In cazul in care pentru fapta savarsita se dispune ca masura tehnico-administrativa retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului de inmatriculare ori de inregistrare sau a placutelor cu numarul de inmatriculare ori de inregistrare, odata cu incheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei agentul constatator elibereaza si o dovada inlocuitoare cu sau fara drept de circulatie, dupa caz, al carei model este prevazut in anexa 1B.
(7) Atunci cand permisul de conducere se retrage pentru ca titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, se elibereaza dovada inlocuitoare fara drept de circulatie.
(8) In situatia in care, prin acelasi proces-verbal de constatare a contraventiei, se dispun mai multe masuri tehnico-administrative, agentul constatator elibereaza pentru fiecare document sau set de placute, cate o dovada inlocuitoare.
(9) Pentru vehiculele implicate in accidente de circulatie din care au rezultat pagube materiale, politia rutiera elibereaza proprietarilor sau detinatorilor acestora autorizatie de reparatii, al carei model este prevazut in anexa nr.1C.